top of page

VIZIUNEA ȘI MISIUNEA

Viziunea

Am propus ca viziune realizarea unui mediu de promovare a valorii și practicilor democratice în care să domnească un climat propice învățării, orientării elevului spre împlinire în viața privată și publică prin exersarea calității de cetățean capabil să participe activ la activitatea productivă, la viața de familie și la toate nivelurile vieții în comunitate (de la nivel local până la cel european).

Misiunea

Misiunea Școlii Gimnaziale Nr. 3 „Ciprian Porumbescu” este pregătirea elevilor pentru a deveni cetățeni activi și eficienți, apți pentru a se integra în viața societății și a comunității europene. Fiecare elev este sprijinit să își cunoască și să își dezvolte potențialul și aptitudinile în funcție de interesul și motivațiile personale, să își dezvolte astfel personalitatea încât traiectul lui existențial, social și profesional să se poată desfășura sub semnul succesului. Școala garantează accesul continuu la învățare, pentru a se forma competențele necesare. Școala este deschisă dialogului cu comunitatea, realizează o educație multiculturală, asigurând astfel apropierea dintre elevi, cunoașterea și acceptarea reciprocă în vederea unei conviețuiri armonioase.

bottom of page